30 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

DUPĂ APROAPE 30 DE ANI, ÎN CARE A ZĂCUT ÎN RUINĂ, CASA TINERETULUI REVINE LA VIAȚĂ

Este anunțul făcut de Primăria Giurgiu, ai cărei reprezentanți explică despre ce este vorba:

”Strategia de Dezvoltare Locală Giurgiu (SDL) depusă la MDRAP în vederea obținerii finanțării se află în lista celor 31 de SDL-uri din regiunile mai puțin dezvoltate care au trecut de etapa de evaluare, aflându-se pe poziția 15, cu un punctaj de 8,62 de puncte.
Obiectivul general al strategiei aprobate de MDRAP este acela de reducere a numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zona urbană marginalizată (ZUM) – Rudari, alături de îmbunătățirea calității vieții, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creșterea economică în teritoriul SDL- municipiul Giurgiu.
Pentru municipiul Giurgiu, această veste bună se traduce în proiecte are își găsesc finanțarea, investiții care vor fi realizare în cadrul comunității beneficiare, conform obiectivelor stabilite în cadrul SDL, finanțabile în cadrul POR și POCU, programe împletite în cadrul unei matrice de finanțare.
Strategia cuprinde două măsuri de intervenție (pentru ridicarea standardului de viață; calificare și locuri de muncă) și 13 acțiuni de intervenție, printre care, cea mai amplă, realizabilă prin POR, cu o valoare estimată de circa 3,3 milioane de euro, este construirea/modernizarea/renovarea unui Centru Comunitar Integrat (CCI).
Concret, Casa Tineretului va deveni CCI, la care să fie asigurat accesul tuturor rezidenților și în cadrul căruia să fie furnizate servicii educaționale pentru adulți și copii, servicii personalizate de ocupare, socio-medicale pentru adulți și copii, pentru copii/femei în situații de vulnerabilitate, punct de acces public la informații, servicii sportive și recreative. Personalizarea interiorului și exteriorului clădirii se va realiza cu participarea comunității, sub îndrumarea unor specialiști din institutii/ONG-uri sau a unor echipe de urbaniști și/sau arhitecți.
Casa Tineretului sau mai exact „Casa de cultură a științei și tehnicii pentru tineret” a fost proiectată în 1985.

Termenul de începere al lucrărilor a fost în ultimul trimestru al anului 1985, iar finalizarea ei era prevăzută în trei ani de la începerea lucrărilor. Din cauza căderii regimului, planul nu a fost dus la bun sfârșit.
Imobilul, sau mai exact scheletul clădirii, se află în domeniul public al județului și în administrarea Consiliului Local Giurgiu, în urma solicitării făcute de autoritățile locale care au avut în intenție refacerea și punerea în funcțiune, în beneficiul giurgiuvenilor.
Printre celelalte acțiuni de intervenție ale SDL finanțate prin POR se numără amenajarea unui spațiu de joacă care să deservească și ZUM, investiții în infrastructura rutieră/pietonală în zona Rudari, modernizarea infrastructurii sportive a școlilor la care au acces și copiii ZUM, construcția/dotarea unei locuințe de urgență în cadrul CCI pentru victimele violenței domestice.

SDL la nivelul municipiului Giurgiu a fost elaborată și depusă spre evaluare de către GAL – Comunitate Locală Responsabilă din care fac parte UAT Municipiul Giurgiu, FLAG Giurgiu, Info Grup, DAS, Asociația “Implică-te pentru viitor” și două persoane fizice, una din cadrul zonei urbane marginalizare – ZUM (Rudari) și o alta de pe raza municipiului Giurgiu.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER