8 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

GIURGIUVENII- TOT MAI APROAPE DE O PENSIONARE MAI RAPIDĂ

Giurgiuvenii vor putea să se pensioneze cu doi ani mai devreme; proiectul inițiat de deputatul PNL Alexandru Andrei și suslțnut de ceilalți doi parlamentari liberali – Gabriela Horga și Toma Petcu – este tot mai aproape de a deveni lege.

Detalii dă marți inițiatorul proiectului, Alexandru Andrei:

”Încă un pas spre reducerea vârstei de pensionare a giurgiuvenilor!

Amendamentul inițiat de mine și semnat de colegii parlamentari de Giurgiu Gabriela Horga și Toma Petcu, privind reducerea vârstei de pensionare a giurgiuvenilor a mai parcurs o etapă. După ce a fost adoptat de Senat, proiectul a ajuns la Camera Deputaților (for decizional), unde, astăzi, a trecut de votul colegilor din Comisia pentru Muncă.

Proiectul legislativ pe care l-am inițiat prevede că persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Giurgiu și pe o rază de opt kilometri în jurul localității vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani de zile.

În dezbaterile de la Comisia de Muncă (unde proiectul legislativ a fost susținut de colega mea, deputatul de Giurgiu Gabriela Horga, membru al Comisiei), deputații USR și AUR s-au opus, însă majoritatea a decis avizarea proiectului.

Următorul pas este dezbaterea în Comisia de Mediu și apoi în plenul Camerei Deputaților.

Raționamentul pentru care am inițiat acest amendament, prin care giurgiuvenii vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare, se bazează pe faptul că locuitorii municipiului și cei ai localităților limitrofe au fost afectați de poluarea produsă de fostul combinat chimic Verachim, care producea epiclorhidrină, emițând în atmosferă fum toxic de clor, astfel că, la un moment dat, concentrația de clor din aer era de 20 de ori mai mare decât limita maximă admisă.

Am luptat pentru promovarea proiectului pentru că în legile actuale sunt cuprinse multe localități afectate de poluare, ai căror locuitori beneficiau de reducerea vârstei de pensionare, iar Giurgiu nu se afla printre acestea.

Odată cu adoptarea proiectului, se va face dreptate pentru giurgiuvenii afectați grav de poluare zeci de ani.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER