4 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ÎN SFÂRŞIT, SE MAI CONSTRUIEŞTE CEVA ŞI ÎN GIURGIU! ÎNCEP LUCRĂRILE LA PORTUL TRIMODAL

În urmă cu cinci ani, Zona Liberă (condusă, pe atunci, de actualul ministru Răzvan Cuc), firma ILR (care îşi desfăşura activitatea în Zona Liberă) şi Primăria Giurgiu se asociau pentru a depune un proiect privind construcţia unui port trimodal în Zona Liberă. Proiectul a fost acceptat la finanţare de Uniunea Europeană, au fost parcurşi paşii legaţi de partea birocratică – avize, autorizaţii, proiecte etc- iar de luni, 10 iulie, încep lucrările propriu-zise.

Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Zonei Libere şi cei ai Primăriei vineri, într-o conferinţă de presă comună.

Proiectul constă, practic, în realizarea unui port de mărfuri ce va avea o capacitate de încărcare-descărcare de 300.000 tone anual. Portul va cuprinde o hală pentru încărcarea şi descărcarea mărfurilor, hală ce va fi conectată la rutele de transport naval, rutier şi feroviar. În plus, va fi modernizat cheul din Zona Liberă, pe o lungime de 54 de metri liniari, dar şi căile de rutiere aferente, printre lucrările cuprinse în acelaşi proiect aflându-se şi dragarea bazinului Verigă.

Conducerea Zonei Libere a anunţat că lucrările ce îi revin încep luni, 10 iulie, urmând a fi realizate de două firme ce au câştigat licitaţia. Valoarea ce revine Zonei Libere din acest proiect este de 15,5 milioane euro, iar directorul Liviu Cartojan spune că lucrările vor fi realizate în circa 3 luni.

La rândul său, primarul Nicolae Barbu a anunţat că investiţiile ce trebuie realizate de Primărie vor începe în circa o lună:„Vă felicit pentru cum aţi gestionat acest proiect. Consider că ce a fost mai greu a trecut. Din păcate, noi am găsit pe teren alte condiţii decât cele trecute în faza iniţială, asta ne-a întârziat puţin, dar cu economia făcută în urma licitaţiei, ne permitem să folosim suma respectivă pentru toate astfel de situaţii neprevăzute. Oricum, în circa o lună, vom începe şi noi lucrările, respectiv eliberarea şi pregătirea terenului”, a declarat edilul, referindu-se la terenul pe care va fi construită hala de încărcare-descărcare mărfuri.

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER