6 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ÎNĂLȚAREA DOMNULUI (ZIUA EROILOR) – ZI ”PLINĂ” PENTRU JANDARMI

Jandarmii giurgiuveni vor asigura joi, 17 mai a.c., măsurile de ordine publică pe timpul slujbelor religioase oficiate cu ocazia sărbătoririi Înălțării Domnului. În aceeași zi, jandarmii vor fi prezenți și la manifestări culturale în comuna Găiseni, la comemorarea eroilor în municipiul Giurgiu și la un eveniment ce promovează mișcarea și stilul de viață sănătos. Misiunea acestora este de a asigura protecția participanților și desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță.

Astfel, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la:

  • slujba religioasă oficiată la Biserica “Sfântul Nicolae”din Drăgănescu, între orele 08.00-12.00;
  • Ziua Eroilor, la monumentul Eroilor de la Biserica “Înălțarea Domnului”, între orele 11.00-13.00;
  • Sărbătoarea “La Fântâna” din comuna Găiseni, între orele 12.00-22.00;
  • Fat Burning, pe platoul din fața teatrului “Tudor Vianu”, între orele 18.00-20.00.

Având în vedere faptul că se estimează participarea unui public numeros la aceste manifestări, Jandarmeria Giurgiu recomandă celor prezenți să aibă un comportament civilizat şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au comportament antisocial.

Totodată, pentru ca cetăţenii să sărbătorească în siguranță, jandarmii le recomandă:

  • să respecte indicațiile organizatorilor și să dea dovadă de moderație pe timpul manifestărilor cultural-artistice din comuna Găiseni;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să supravegheze în permanență minorii care îi însoțesc;
  • să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale și să să nu lase la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare care pot atrage atenţia;
  • în caz de urgenţă să apeleze numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică.

 

  Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul IJJ Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER