Vremea de la sfârșitul săptămânii trecute continuă să-și arate efectele negative, iar unul din cele mai grave este afectarea liniilor de energie electrică.
Dacă sâmbătă, reprezentanții E-Distribuție Muntenia anunțau că au reușit să remedieze o mare parte a avariilor, astfel încât mai bine de 64.000 din cei circa 69.000 de consumatori ce rămăseseră fără energie electrică aveau, din nou, curent electric, duminică seară, un nou comunicat oficial prezenta situația actualizată.
Potrivit acestui comunicat, în județul Giurgiu erau nealimentate parțial 19 linii de medie tensiune, fiind înregistrate avarii în Adunații-Copăceni, Bolintin-Deal, Bolintin-Vale, Bucsani, Bulbucata, Crevedia Mare, Florești-Stoenesti, Gaiseni, Grădinari, Greaca, Letca Noua, Ogrezeni, Stanesti, Stoenești, Vânătorii Mici, Cosoba.
Cei de la E-Distribuie Muntenia mai precizează că lucrările continuă.