Trei manechine care îi reprezintă pe domnitorii Vlad Ţepeş, Radu Şerban şi pe boierul Constantin Cantacuzino, realizate în mărime naturală, îi întâmpină din această săptămână, până în luna mai, pe vizitatorii Muzeului Judeţean Giurgiu, astfel încât „să crească vizibilitatea” muzeului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, conducerea instituţiei de cultură
„Muzeul Judeţean Giurgiu are ca obiectiv în acest an creşterea vizibilităţii instituţiei şi punerea în circuitul muzeelor de valoare din România, de aceea am comandat unui artist plastic din Bucureşti realizarea a trei manechine din latex care îi reprezintă pe ctitorii Mănăstirii Comana, respectiv domnitorii Vlad Ţepeş, Radu Şerban şi boierul Constantin Cantacuzino. Ei au fost realizaţi în mărime naturale şi poartă îmbrăcăminte inspirată din picturile aflate în interiorul bisericilor, costumele fiind create la un atelier de artă din capitală, după imagini puse la dispoziţie de Muzeul Judeţean Giurgiu”, a spus directorul Muzeului Judeţean Giurgiu, Ionel Muscalu.
Potrivit acestuia, manechinele vor sta la muzeu până în luna mai.
„Deoarece încă din prima zi de când am adus la muzeul judeţean cele trei manechine, acestea au reprezentat un principal punct de atracţie şi foarte mulţi oameni calcă pragul muzeului, fie şi pentru a-şi face un selfie cu acestea, am hotărât ca cei trei să rămână la Muzeul Judeţean Giurgiu până în luna mai, când va fi organizată manifestarea Noaptea Muzeelor şi atunci să fie transferaţi la expoziţia permanentă de la mănăstirea Comana, unde vor şi rămâne”, a afirmat Muscalu.
El a menţionat că instituţia de cultură vrea să achiziţioneze şi două manechine, în mărime naturală, care vor rămâne în incinta Muzeului Judeţean Giurgiu, reprezentându-i pe domnitorul Mircea cel Bătrân şi, respectiv, pe eliberatorul oraşului Giurgiu, Mihai Viteazu. Ultimele manechine care au intrat în dotarea Muzeului Judeţean Giurgiu datează din anul 1977 şi reprezintă figuri de ostaşi.
www.agerpres.ro