În data de 06.08.2018, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus măsura preventivă a reţinerii cu privire la un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Giurgiu, iar în cursul zilei de 07.08.2018 a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta, precum şi măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea a infracţiunilor de luare de mită (2 acte materiale), trafic de influenţă (3 acte materiale) şi fals intelectual.
În fapt, în perioada octombrie 2017 – iunie 2018, poliţistul a pretins şi primit sume de bani sau foloase de la mai multe persoane, în legătură cu instrumentarea unor dosare penale, constatări ale unor fapte penale sau contravenţionale şi intervenţii pe care le-a exercitat pe lângă funcţionari ai unor instituţii de stat, pentru eliberarea în regim de urgenţă a unor documente sau pentru neaplicarea unor sancţiuni contravenţionale unor terţe persoane, precum şi faptul că a întocmit în fals un proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei presupuse contravenţii.
În cauză mai este inculpată şi numita C.P., persoană fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi uz de fals, constând în aceea că în cursul lunii iunie 2018 i-a dat o sumă de bani agentului de poliţie pentru ca acesta să intervină pe lângă funcţionari din cadrul unei instituţii, în vederii eliberării în regim de urgenţă a unor documente, persoana în cauză folosind în cadrul acestor demersuri un înscris falsificat.
De asemenea, mai este cercetată, în calitate de suspect T.G.I., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Cercetările continuă în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DJA GIURGIU