28 aprilie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INCENDIU, URMAT DE EXPLOZIE, ÎNTR-UN DEPOZIT DE PRODUSE FITOSANITARE (VIDEO)

Două persoane au fost rănite în urma unui incendiu ce s-a produs în incinta unui operator economic care are ca obiect de activitate producerea, depozitarea și comercializarea produselor fitosanitare. Acestea au fost surprinse într-unul dintre depozitele societății, incendiul fiind urmat de o explozie.

Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren ce a avut loc, astăzi, în localitatea Herăști.

Prima intervenție a fost asigurată de angajații obiectivului, care au reacționat rapid în momentul în care a sunat alarma, solicitând și ajutorul pompierilor.

La caz s-a deplasat echipajul CBRN, o activitate foarte importantă fiind măsurarea concentrației de gaz din interiorul depozitului cu ajutorul unui aparat de detecție, astfel încât salvatorii să poate interveni în condiții de siguranță.

Pe timpul exercițiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare, de extragere a victimelor din zonele de pericol și de acordare a primului ajutor medical răniților.

Pe de altă parte, pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și limitarea propagării flăcărilor la restul obiectivului.

Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat echipaje din cadrul Detașamentului Giurgiu, Stației Colibași, Punctului de Lucru Greaca, ale Poliției, Jandarmeriei, Serviciului Județean de Ambulanță, reprezentanți ai Comitetului Local pentru Situații de Urgență Herăști, dar și ai operatorului economic.

La intervenție a participat și Centrul de Comunicații al Punctului de Comandă Mobil.

Le mulțumim tuturor pentru sprijinul acordat!

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER