Românii care se încadrează în categoria beneficiarilor de ajutoare alimentare trimise de Uniunea Europeană (UE) au început deja să primească, prin poştă, cupoanele în baza cărora se vor distribui produsele.
„Au venit la noi să întrebe când vor fi distribuite ajutoarele şi ce să facă lumea cu aceste cupoane. De aceea, îi anunţăm pe toţi că distribuirea acestor alimente urmează să se facă după 16 noiembrie, la o dată care va fi anunţată”, spun primarii.
Începând din 2014, primesc ajutoarele UE şi beneficiarii de alocaţii pentru susţinerea familiei.
Alimente vor primi în continuare şi următoarele categorii:
-familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat;
-şomerii care primesc o indemnizaţie lunară de până la 400 de lei, precum şi cei care nu mai primesc această indemnizaţie;
-pensionarii sistemului public de pensii cu o pensie de sub 400 de lei/lună;
-pensionarii sistemului public de pensii beneficiari ai indemnizaţiei sociale, al căror venit se află sub 400 de lei/lună;
-persoanele cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii;
-persoanele beneficiare ale prevederilor Legii nr. 49/1991, privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.
www.a1.ro