3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INCIDENT VIOLENT LA FLOREȘTI; AUTORII SUNT ACUM CERCETAȚI DE POLIȚIE

La data de 8 aprilie a.c., ora 03.50, polițiștii Secţiei nr. 3 Poliţie Rurală Bolintin-Vale au fost sesizaţi prin apel 112 de către un bărbat, de 42 de ani, din comuna Floresti-Stoenesti, județul Giurgiu, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic, cu un topor. 

În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa operativă, iar, din primele cercetări, a reieșit faptul că, doi bărbați, de 30, respectiv 33 de ani, ambii din comuna Florești Stoenești, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, în timp ce se aflau în incinta unei societăți comerciale din localitatea Florești, ar fi  amenințat și agresat fizic apelantul, prin aplicarea de lovituri la nivelul feței.

Ulterior, bărbatul de 30 de ani ar fi distrus, cu un topor, o masă din incinta societății comerciale respective.

Apelantul a fost examinat la fața locului, de către un echipaj medical, refuzând transportarea la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovirea sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

La data de 15 aprilie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, cei doi bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore.

La aceeași data, instanța de judecată a dispus, față de bărbatul de 30 de ani, măsura arestării prevenive, pentru 30 de zile și față de cel de 33 de ani, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.   

IPJ GIURGIU  

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER