9 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

INIŢIATIVĂ INEDITĂ: O ALEE SPECIALĂ, DEDICATĂ PERSONALITĂŢILOR LOCALE

Preşedintele Consiliului Local Municipal al Seniorilor Giurgiu, Victor Boiangiu, a declarat marţi, pentru AGERPRES că a propus Consiliului Local Municipal (CLM) Giurgiu realizarea unei alei a personalităţilor giurgiuvene pentru ca toţi giurgiuvenii, dar şi cei care vizitează oraşul să ştie perioada în care au trăit dar şi ce au reprezentat aceste figuri marcante pentru oraşul de la Dunăre.

„Am venit astăzi la Primăria municipiului pentru a propune ca prin Consiliul Local Municipal Giurgiu să fie realizată în oraş, chiar în Parcul Alei, o alee a personalităţilor giurgiuvene. În cadrul acestui proiect vom realiza panouri cu imagini cu fiecare figură marcantă, personalitate giurgiuveană sau care şi-a pus amprenta acestui oraş dunărean şi, totodată, vom prezenta date din biografia acestora şi vom descrie ce au realizat pentru oraş, va fi un fel de lecţie de istorie ce poate fi însuşită în urma unei plimbări prin parc.

Avem în municipiu Colegiul Naţional „Ion Maiorescu”, dar o parte a giurgiuvenilor nu cunosc cine a fost Ion Maiorescu, avem liceul şi teatrul „Tudor Vianu”, şcoala şi liceul „Ion Barbu”, personalităţi care s-au născut, au trăit şi şi-au dedicat viaţa sau cunoaşterea locurilor natale. Avem şi şcoala „Mihai Eminescu” şi puţini ştiu că marele poet a trăit o perioadă în oraşul de la Dunăre, a lucrat în portul Giurgiu, a stat în gazdă într-o casă pe care am identificat-o şi, din corespondenţa acestuia, am aflat că în acele vremuri a făcut un pariu cu prietenii că între Giurgiu şi oraşul bulgar Ruse, de pe celălalt mal al Dunării, se va construi un pod, iar acesta a fost realizat mai apoi, Podul Prieteniei, aproape la un secol, în 1952, de când Eminescu prevăzuse acest lucru.

Sunt lucruri interesante despre personalităţile care au marcat istoria oraşului Giurgiu, de aceea vrem ca aceste cunoştiinţe să le împărtăşim cât mai multor oameni”, a spus Victor Boiangiu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Giurgiu.

Primăria municipiului Giurgiu a dat aviz de principiu favorabil realizării acestui proiect a cărui punere în practică va începe în această primăvară.

www.agerpres.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER