17 iunie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

LA SFÂRȘITUL SĂPTĂMÂNII, GIURGIUVENII POT SCĂPA DE APARATELE ELECTRICE VECHI

Campaniile de strângere a aparaturii electrice și electronice vechi au devenit, deja, o obișnuință pentru giurgiuveni, fiind organizate periodic, în toate zonele județului. O astfel de campanie este anunțată, pentru sfârșitul acestei săptămâni, în municipiul Giurgiu, iar despre acțiune dau detalii reprezentanții Primăriei:

”Protejează-ți sănătatea și mediul în care trăiești! Participă la acțiunea de colectare a deșeurilor electrice și electronice din Municipiul Giurgiu, care va avea loc pe 23-24 septembrie 2017. Organizatorii campaniei, Primăria Municipiului Giurgiu și Serviciul Local de Colectare Giurgiu, oferă cetățenilor servicii gratuite de colectare a deșeurilor electrice. Acțiunea are și caracter educativ cu privire la importanța colectării aparatelor electrice vechi sau stricate, fiind susținută de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec.

Cum colectăm DEEE?

Pe 23-24 septembrie 2017, cetățenii din Giurgiu au ocazia să scape corect de deșeurile de echipamente electrice și electronice, trimițându-le la reciclare! Iată cum va decurge programul acțiunii de colectare: în perioada 23-24 septembrie, între orele 9.00-17.00, se vor prelua gratuit deșeurile de echipamente electrice și electronice direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție, în urma comenzilor de preluare plasate de cetățeni la TelVerde 0800 444 800, număr apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil zilnic între orele 9.00-17.00. De asemenea,cetățeniipot să aducă aparate electrice și electronice, becuri sau baterii, la Centrul de Colectare permanent de pe strada Gloriei nr.5.

Fiecare cetățean care se va debarasa de aparatele electrice vechi sau stricate în cadrul acestei acțiuni de colectare va participa la o Tombolă cu Premii, constând în aparate electrice și electrocasnice noi: un cuptor cu microunde, un aspirator și două mașini de călcat.Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc duminică, 24 septembrie,ora 17.00, la Primăria Giurgiu.

Colectarea deşeurilor electrice nu este un proces complicat pentru nimeni, nici pentru cetăţeni, nici pentru persoanele juridice! Serviciul Local de Colectare Giurgiu, prin numărul apelabil gratuit TelVerde 0800 444 800, asigură permanent preluarea gratuită a deșeurilor electrice grele sau voluminoase, direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie, prin simpla programare telefonică. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare.

De ce trebuie să colectăm DEEE?

Obișnuința colectării deșeurilor electrice, pe cât ar părea de nouă și greu de adaptat specificului țării noastre, este de fapt un proces cu o lungă istorie în timp, la nivel internațional. În 1976 în Statele Unite ale Americii, a fost adoptată prima lege federală care reglementa eliminarea deșeurilor electrice. În Europa, prima țară care a dezvoltat și implementat un sistem de colectare și reciclare a deșeurilor electrice a fost Elveția, în 1991. În România, obligativitatea colectării deșeurilor electrice a venit o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, respectiv în 2007.
Colectarea deșeurilor electrice și legislația incidentă au ca obiective protecția mediului și a sănătății cetățenilor. Deşeurile electrice au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, ne afectează tuturor sănătatea.

Alege să respecți nu doar legislația, ci întreaga comunitate din care faci parte și, mai ales, mediul înconjurător – colectează deșeurile electrice! Fii mereu informat – intră pe www.rorec.rowww.colecteaza.ro și pe www.facebook.com/asociatiarorec.ro.

Persoana de contact:Ionuț Tăbuș
Telefon:0767104837”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER