27 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

LIBERALII GIURGIUVENI AU DE ALES ÎNTRE „DOUĂ RELE”. „MOMENTUL ZERO” – TOT MAI APROAPE

După o lungă perioadă în care despre PNL Giurgiu nu s-a mai auzit nimic – mai ales după dezastrul de la alegerile de anul trecut – este de înţeles interesul pentru alegerile interne ale partidului.

La municipiu, situaţia s-a lămurit de sâmbătă, când Marian Măroiu şi-a zdrobit contracandidaţii – Cosmin Marciu şi Dana Danciu – fără drept de apel.

Urmează acum bătălia pentru şefia filialei judeţene, o bătălie în care s-au „aruncat” trei candidaţi: actualul şef liberal, Gheorghe Ştefan, fostul deputat Marin Anton şi un alt fost lider liberal – Dumitru Beianu.

Despre cel din urmă – care, la alegerile de la municipiu, a „mers pe mâna” Andreei Danciu şi a suferit o înfrângere usturătoare: doar 26 de voturi – se spune acum că ar intenţiona să renunţe la candidatură. Este foarte posibil, dacă a analizat bine rezultatele de la municipiu, însă, deocamdată, nu este nimic oficial.

Cu Beianu ieşit din cursă, ar rămâne duelul Ştefan-Anton, un duel în care fiecare din combatanţi are „bubele sale negre”. Ştefan – rezultatele filialei conduse de el la alegeri şi pierderea masivă a membrilor şi primarilor liberali, în timp ce despre Marin Anton sunt multe de spus. Mai ales pe partea dosarelor, a incompatibilităţilor etc. Ca să nu mai vorbim de „statornicia politică”, ştiut fiind traseul său politic extrem de sinuos.

Dacă e să ne luăm, însă, după „gura lumii”, se pare că sunt mari şanse ca Anton să devină, sâmbătă, noul şef al liberalilor giurgiuveni. Dacă va fi sau nu aşa, vom vedea peste numai câteva zile. Cert este, însă, că puţinii liberali rămaşi la Giurgiu au de ales dintre două rele. Care va fi considerat cel mai mic? Vor decide voturile delegaţilor.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER