Data de 9 iulie este una specială pentru o parte a liceenilor care au susșinut examenul de Bacalaureat – mai exact, pentru cei care au depus contestații – dar și pentru colegii lor mai mici, viitorii liceeni, care vor afla dacă au reușit să intre la liceul pe care și l-au dorit.
Potrivit datelor de la Ministerul Educației, la nivel național au fost contestate peste 44.000 de lucrări, cele mai multe contestaţii fiind făcute la proba de Limba şi literatura română. Comparativ cu 2017, anul acesta au fost cu aproximativ 2.000 mai multe lucrări contestate.
Mai exact, au fost 44.401 lucrări contestate, dintr-un totat de 361.919.
La Limba română s-au făcut cele mai multe contestaţii – 18.705, dintr-un total de 118.113, în timp ce la limba maternă 496 de candidaţi din 5. 970 au depus contestaţii.
În ceea ce priveşte proba obligatorie a profilului, respectiv matematică sau istorie, au fost depuse 13.542 de contestaţii din 118.269 de lucrări, iar la proba la alegere, 11.658 de lucrări au fost contestate din 119.567.
Comparativ cu anul trecut, anul acesta s-au depus mai multe contestaţii, cu aproximativ 2.000 mai multe. Astfel, anul trecut 42.232 de lucrări au fost contestate, în timp ce în 2016 au fost contestate 44.398.
Reamintim că, înainte de contestații, în județul Giurgiu, din totalul celor 1207 participanți la examen, doar 47,44 % au luat medii peste 6. Cel mai slab procent de promovare a fost la liceul din Prundu – 5,88 % iar cel mai mare, la Colegiul Național Ion Maiorescu – 89,42%.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, rata de promovare de anul trecut a fost de 51,96%.
La nivel national rata de promovare la Bacalaureat 2018 (prima sesiune) este 67,7%, mai mică faţă de anul trecut cu 3,7 procente.
Emoții au luni și absolvenții claselor a VIII-a, pentru că Ministerul Educației va publica repartizarea în licee, pe siteul admitere.edu.ro.
Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 şi 13 iulie. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi computerizat.
A doua etapă de admitere, dedicată absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapa anterioară, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior, va avea loc în data de 7 septembrie.