Primul caz semnalat la 112 este cel al unui bărbat de 54 de ani; marți după-amiază, pompierii de la ISU erau solicitați să intervină pe Canalul Plantelor, în zona silozurilor, în cazul unui bărbat căzut în apă.
La fața locului s-a deplasat echipajul de scafandri și pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru salvare, două ambulanțe SMURD și SAJ.
Echipajele au găsit persoana respectivă scoasă din apă, pe o barjă, fără semne vitale. Au fost începute imediat manevrele de resuscitare, însă din nefericire acestea nu au avut rezultat. Echipajul SAJ a declarat decesul bărbatului în vârstă de 54 de ani.
Cel de-al doilea deces al zilei a fost înregistrat în parcarea unui mall din municipiu, iar victimă a fost un bărbat de 75 de ani.
Acesta a fost găsit în stop cardio-respirator și, din păcate, eforturile echipajelor de pe Ambulanță, sosite rapid la fața locului, au rămas fără rezultat, medicii fiind nevoiți să declare decesul.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morgă, pentru necropsia ce va stabili cu exactitate cauzele decesului.
foto: giurgiuveanul.ro