Petre Daea, ministrul Agriculturii, a fost protagonistul unui moment inedit vineri, în direct la Antena 3.
Contactat din regia postului TV, după ce a răspuns la telefon, cât timp se pregăteau să intre pe post, se pare că ministrul a adormit (deşi era abia ora 15)… Pe transmisiunea în direct se aude cum respiră greu şi chiar sforăie uşor, ceea ce a provocat amuzamentul prezentatoarelor.
Totul s-a petrecut în timpul emisiunii Decisiv, prezentate de Cătălina Porumbel, Gina Vacariu şi Mădălina Mihalache.
Ministrul Daea a fost contactat ca să vorbească pe tema scumpirii produselor alimentare.
În timp ce aștepta la telefon semnalul pentru a intra în direct, Daea se pare că a adormit.
Atunci când Gina Vacariu a dorit să intre în legătură cu el, l-a interpelat de mai multe ori, dar degeaba, iar în telefon se auzeau doar mici sforăituri.
Ea a rămas serioasă, dar celelalte prezentatoare aproape au izbucnit în râs, aşa cum se poate vedea în clipul de mai jos, postat pe TikTok.
www.spotmedia.ro