27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”NU ȘTIE BĂRBATUL CE ȘTIE TOT SATUL”. PESTA PORCINĂ, CONFIRMATĂ OFICIAL LA GIURGIU

Cu întârziere, reacționează și autoritățile din Giurgiu și confirmă că, într-adevăr, la Brăniștari a fost depistat un prim focar de pestă porcină:

”A fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane într-o gospodărie din localitatea Brăniştari, Comuna Călugăreni, judeţ Giurgiu.

În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală București (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit și au instituit imediat măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA.

Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport.

Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă Giurgiu şi Unitatea locală de decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor Giurgiu s-au reunit astăzi pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

DSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Giurgiu sau autorităţilor locale.

DSVSA Giurgiu”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER