Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au depistat un cetățean român, care transporta o cantitate considerabilă de bunuri ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
La data de 07.05.2021, în jurul orei 08.30, polițiștii de frontieră giurgiuveniau efectuat, pe sensul de intrare în ţară, un controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetățean român, în vârstă de 47 de ani.
Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, componente de frigidere de la o firmă din Turcia pentru o altă firmă din România.
În urma controluluiamănunțit efectuat, polițiștii au descoperit în compartimentul marfă al mijlocului de transport, mai multe colete din plastic care conţineau 240 articole de încălțăminte, inscripţionate cu numele unor firme consacrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de aproximativ 48.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate la sediul instituţiei.
În prezent, șoferul automarfarului este cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”.
Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu
Inspector principal de poliție
Roxana POPAZU