25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O NOUĂ SERIE DE AGENȚI ÎNCEPE DRUMUL PROFESIONAL LA IPJ GIURGIU

Corpul agenților de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Giurgiu, s-a mărit cu 37 de agenți de poliție, absolvenţi ai Școlii de Agenți de Poliţie ,,Vasile Lascăr” Câmpina (Prahova) promoția aprilie 2023, după ce aceștia au depus jurământul de credință.

În funcție de mediile obținute în școala de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Astfel, agenții de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea în structurile de ordine publică, investigații criminale și rutier, în cadrul subunităților Inspectoratului de Poliţie Județean Giurgiu.

Până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.

În numele întregului colectiv al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, conducerea Inspectoratului le urează  Bun Venit noilor colegi și succes în cariera de polițist, asigurându-i de tot sprijinul  de care vor avea nevoie, pentru a-și putea exercita în mod corespunzător misiunile încredințate, profesia aleasă fiind una captivantă, plină de provocări care implică profesionalism, seriozitate, onestitate, fermitate și integritate.

 

Le dorim succes în carieră!

IPJ GIURGIU

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER