10 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

O TÂNĂRĂ IMOBILIZATĂ A FOST SCOASĂ DIN CASA ÎN FLĂCĂRI DE RUDE ȘI VECINI

Un incendiu violent s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Stănești. De la vegetație uscată, flăcările s-au extins în două curți și la o casă. O tânără, în vârstă de 17 ani, cu probleme de sănătate (imobilizată) a fost ajutată de rude și de vecini să iasă din curte, până la sosirea echipajelor.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, două cisterne și o ambulanță SMURD.

Pompierii au constatat faptul că locuința ardea, atât la nivelul acoperișului, cât și în interior. Imcendiul se manifesta și la vegetație uscată, în mai multe focare și în locuri greu accesibile.

Din fericire, nu au fost persoane rănite.

Casa a ars pe o suprafață de aproximativ 80 mp, fiind afectate și bunurile din interior. De asemenea, au ars circa 4.000 mp de vegetație uscată.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de focul în aer liber lăsat nesupravegheat.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER