27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

OAMENII DIN BRĂNIȘTARI RĂSUFLĂ UȘURAȚI: PORCII DIN VECINĂTATEA FOCARULUI DE PESTĂ SUNT SĂNĂTOȘI!

Așteptate cu sufletul la gură de toți localnicii din Brăniștari, rezultatele analizelor făcute la laboratorul de specialitate din Capitală au arătat că niciun alt porc, în afara celor din gospodăria în care a fost depistat focarul de pestă, nu este infectat.

În aceste condiții, nu se pune problema sacrificării vreunui animal din sat, urmând ca focarul să fie supravegheat timp de 70 de zile.

Reamintim că sâmbătă a fost confirmat primul focar de pestă porcină, într-o gospodărie în care muriseră, deja, 32 din cei 40 de porci.

Cazul ridică semne de întrebare, așa că șefii DSV au decis să facă o plângere penală, pentru că nu se poate explica apariția acestui focar în mijlocul județului, iar autoritățile bănuiesc că proprietarul în gospodăria căruia au fost depistați porcii bolnavi cumpărase animalele din județele limitrofe, ce erau,deja, în carantină pentru pestă porcină.

Se pare că intenția ar fi fost de a vinde animalele la târgul din Călugăreni.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER