Ne-am obișnuit, deja, de ceva vreme ca în fiecare zi inspectorii de la Protecția Consumatorului să anunțe noi controale, în care – din păcate – de fiecare dată găsesc neregului, sancționate cu amenzi sau chiar cu închiderea unor unitpăți, atunci cînd neregulile găsite sunt grave.
Joi, un astfel de control s-a derulat la două unități din Bolintin Vale. Iată ce au descoperit inspectorii și ce au decis:
Data/perioada derulării controlului | 02.11.2023 |
Categorie acțiune | Control operativ
|
Nume operator sancționat | Domidene Com SRL- carmangerie Bolintin Vale
|
Abateri constatate | -folosirea unor vitrine frigorifice cu rugină, insecte moarte , cu ventilatoare neigenizate cu strat gros de praf
-folosirea unor rafturi din plastic insuficient igenizate -folosirea unor cârlige de carmangerie cu puncte de rugină -comercializarea unor produse din carne de pasăre cu fulgi si acumulări de lichid în caserolă
|
Sancțiuni | -2 amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei
|
Măsuri dispuse | -oprirea prestării serviciului până la remedierea deficiențelor constatate
-oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de aproximativ 11.000 lei
|
Nume operator sanctionat |
Rewe România SRL – supermarket Bolintin Deal |
Abateri constatate | -comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare
-nerespectarea temperaturii la masa caldă de minime de 60 grade pentru produsele finite -nerespectarea regimului de temperatură de depozitare recomandată de producător de +2 – +8 grade C (temperatura determinată cu termometrul din dotarea ANPC arăta +9.2 grade) -folosirea unor agregate frigorifice cu puncte de rugină și garnituri deteriorate |
Sancțiuni | -2 amenzi contravenționale în valoare de 20.000 lei
|
Măsuri dispuse | -oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de aproximativ 1.100 lei |