De săptămâna viitoare, va începe perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale care se vor desfăşura simultan cu cele pentru Parlamentul European.
În mai multe localităţi din ţară numărul consilierilor locali şi judeţeni, care vor fi aleşi pe 9 iunie, se modifică din cauza evoluţiilor demografice. Astfel, unele comune din judeţele Bihor, Brăila sau Bistriţa-Năsăud vor avea mai puţini consilieri ca urmare a depopulării, dar sunt şi localităţi precum Socond din Satu Mare şi Cetate din Bistriţa-Năsăud, unde numărul aleşilor locali va creşte.
Potrivit legislaţiei în vigoare, numărul consilierilor locali şi judeţeni care urmează să fie aleşi se stabileşte prin ordin al prefectului, în baza datelor raportate de Institutul Naţonal de Statistică, cu privire la populaţia fiecărei localităţi.