20 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PESTA PORCINĂ, UN RĂZBOI PIERDUT DE AUTORITĂȚI LA GIURGIU. ZI DE ZI APAR NOI FOCARE

Cele mai noi ”descoperiri în domeniu” sunt două focare, confirmate joi, la Călugăreni și Uzunu:

”În data de 25.10.2018 au fost confirmate 2 focare noi de pestă porcină africană în localitățile Călugăreni și Uzunu, judeţ Giurgiu, în 2 exploataţii nonprofesionale.

Toţi porcii din exploataţiile afectate vor fi ucişi.

Acţiunea se realizează cu respectarea H.G. nr. 1214/2009 cu modificări (H.G. nr. 484/2018) proprietarii fiind despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

În județul Giurgiu la data de 26.10.2018 evoluează 23 focare de PPA:

  • 3 focare în 3 exploataţii nonprofesionale din localitatea Brăniştari, comuna Călugăreni.
  • 9 focare în 9 exploataţii nonprofesionale din localitatea Mihai Bravu.
  • 3 focare în 3 exploataţii nonprofesionale din localitatea Budeni, comuna Comana
  • 2 focare în 2 exploataţii nonprofesionale din localitatea Comana
  • 2 focare în 2 exploataţii nonprofesionale din localitatea Călugăreni
  • 1 focar într-o exploataţie nonprofesională din localitatea Uzunu
  • 2 cazuri în Fondul de vânătoare 14 Singureni Luncă din localitatea Crucea de Piatră, la mistreţ.
  • 1 caz în Fondul de vânătoare 11 Comana din localitatea Mihai Bravu, la mistreţ.

DSVSA Giurgiu solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar, DSVSA Giurgiu sau autorităţilor locale.

Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social și economic. 

DIRECTOR EXECUTIV,

Dr. Liviu FLORESCU”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER