20 mai 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PLOI TORENȚIALE ȘI VÂNT – ATENȚIONAREA METEOROLOGILOR PENTRU PRIMELE ZILE ALE SĂPTĂMÂNII

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină până miercuri, valabilă în toată țara.

În intervalul luni ora 16.00 – miercuri ora 22.00, meteorologii anunță perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată: în seara zilei de luni și în noaptea de luni spre marți (24/25 aprilie) în jumătatea de vest a teritoriului, pe parcursul zilei de marți în mare parte din țară, iar miercuri îndeosebi în sud și est.

Instabilitatea se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, pe alocuri descărcări electrice și izolat căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp, iar mai ales în zonele de munte, pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…55 km/h. În zona montană înaltă, mai ales pe parcursul zilei de miercuri, rafalele vor depăși 70…80 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Astfel de fenomene vor fi în după-amiaza zilei de luni, pe arii restrânse în jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zonele de deal și de munte.

www.stiripesurse.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER