18 iunie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PNL GIURGIU ANUNȚĂ O NOUĂ VICTORIE: DUPĂ 16 ANI, LA ROATA EXISTĂ O SINGURĂ ECHIPĂ – CEA LIBERALĂ

Anunțul vine de la candidatul liberal la președinția Consiliului Județean, actualul senator Toma Petcu:

Începând de astăzi, în comuna Roata există o singură echipă, echipa PNL!

Dacă timp de 16 ani această localitate a fost împărțită în două, între echipa lui Marin Ghidănac și cea a lui Marin Constantin, de astăzi există o singură echipă!

După o discuție cu președintele PSD Roata și fost candidat la primăria Roata, Marin Constantin, și cu echipa sa, am stabilit că avem multe lucruri care ne unesc, care ne-au unit în trecut, și mai puține lucruri care ne despart. Mă bucur că Marin Constantin și echipa lui au revenit lângă mine pentru că în trecut, împreună, am reușit să realizăm foarte multe lucruri din punct de vedere politic și administrativ.

Cred că în acest moment, în comuna Roata, reușim să avem o singură echipă, iar lucrurile sunt clare: atât eu, cât și candidatul la funcția de primar- Marin Ghidănac, este posibil sa avem cele mai multe voturi din județul Giurgiu.

Valoarea electorală, politică și administrativă a celor doi oameni importanți din localitate, Marin Constantin și Marin Ghidănac, a fost dovedită de-a lungul timpului.

Faptul că astăzi reușim să facem din două echipe dezbinate, care s-au luptat timp de 16 ani, una singură, arată că înțelepciunea și interesul pentru dezvoltarea localității și a județului primează în fața intereselor, ambițiilor și orgoliilor personale. Îi mulțumesc lui Costel fiindcă a revenit lângă mine și cred că, împreună, vom face lucruri foarte bune în viitor.

Costel, bine ai revenit în echipa mea!

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER