7 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

VREMEA TOT MAI CALDĂ SCOATE LA LUMINĂ PERICOLELE DE SUB PĂMÂNT

Lucrările agricole efectuate pe câmp sau operațiunile de detectare tip hobby au scos la suprafață obiecte ce ar fi putut deveni periculoase dacă cei care le-au găsit nu ar fi solicitat sprijinul ISU.

Ultimul caz de acest gen a fost ieri după-amiază, în pădurea din localitatea Vlad Țepeș. Persoana care a cerut sprijinul autorităților desfășura, ca hobby, activități de căutare a obiectelor vechi, folosind un detector de metale.

La fața locului, pirotehnicienii au constatat că era vorba despre un proiectil exploziv trasor de calibrul 37 mm. Acesta a fost ridicat și transportat în siguranţă, urmând să fie distrus. La caz a fost prezent și un echipaj de Poliție.

Muniția neexplodată este foarte periculoasă și de aceea oamenii trebuie să știe ce să facă atunci când găsesc obiecte metalice ce seamănă cu proiectile, grenade, bombe, cartușe sau altele asemănătoare.

În primul rând, nu trebuie să le atingă sau să le lovească, chiar dacă sunt parțial îngropate în pământ sau se află la suprafață.

Nu trebuie să le ridice pentru că nu au de unde să știe în ce stadiu se află acestea. Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie și nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente.

Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentați să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acțiune poate provoca explozii.

Tot ce trebuie să facă cetățenii este să apeleze numărul de urgență 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată.

ISU GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER