23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PREȘEDINTELE DUMITRU BEIANU: ”AM DECIS SĂ MĂ AUTOSUSPEND DIN PNL!”

„De mai bine de un an îmi caut dreptatea și, în tot acest timp, a fost orchestrată o adevărată campanie de acuzații împotriva mea. Din păcate, această tiradă de minciuni continuă, așa că mă văd nevoit să fac câteva precizări. Spun din capul locului: aceste acuzații sunt total nefondate.

Chiar și în aceste condiții, pentru a nu exista niciun fel de suspiciune și pentru a nu afecta imaginea partidului, am decis să mă autosuspend din Partidul Național Liberal încă de acum un an de zile. În tot acest timp am încercat să clarific situația privind acuzațiile care mi s-au adus.

Precizez că în acest interval de timp nu am fost citat nici măcar o dată de organele de anchetă pentru explicații și nu am fost solicitat să dau niciun fel de declarație. Mai mult, dosarul despre care se vorbește este unul in rem și nu unul îndreptat către persoana mea.

Dar vă asigur că voi spune public și voi repeta acest lucru și în fața anchetatorilor, atunci când voi fi solicitat: sunt nevinovat! Voi demonstra asta, iar adevărul va ieși la iveală!

Am mai spus-o până acum și repet: am încredere în instituţiile statului. Am încredere în justiția din România!

Intenționez să merg până la capăt și să îmi demonstrez nevinovăția. Am la dispoziție argumente pe care le pot pune oricând la dispoziția anchetatorilor. Sper că odată cu acest demers, această campanie regizată împotriva mea să se încheie cât mai repede.

Am condus Consiliul Județean în toți acești ani cu cele mai bune intenţii, cu demnitate, integritate și onestitate. Am respectat aceste principii în toată cariera mea, dar și în viața privată. Așa voi face în continuare, cu gândul la dreptate.

PREȘEDINTE

DUMITRU BEIANU”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER