27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMA PARTE A CODULUI PORTOCALIU A TRECUT FĂRĂ PROBLEME ÎN GIURGIU. VINERI DIMINEAȚĂ, SE CIRCULĂ PE TOATE DRUMURILE

Asta reiese din comunicatul de presă emis de CJSU la ora 8:

”1. Informări/ Avertizări:

INHGA a emis Atenționare hidrologică:

– COD GALBEN pentru perioada 21.03.2018, ora 15:00 – 31.03.2018, ora 18:00, pe tot sectorul românesc al Dunării, aval de S.H.E.N. Porțile de Fier, pentru creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

INHGA a emis Avertizare hidrologică:

– COD PORTOCALIU pentru perioada 22.03.2018, ora 06:00 – 31.03.2018, ora 18:00, pe Dunăre, sector aval Gruia – amonte Giurgiu, pentru creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundație.

ANM a emis Avertizare meteorologică:

– COD PORTOCALIU pentru perioada 22.03.2018, ora 23:00 – 23.03.2018, ora 15:00, pentru ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută.

 

  1. Situaţie operativă şi U.A.T.-uri afectate

În ceea ce privește rețelele electrice, telefonice și de alimentare cu apă nu sunt probleme, situație similară și la nivelul căilor ferate și navigabile (+ construcții portuare), construcțiilor hidrotehnice și lucrărilor de îmbunătățiri funciare.

Pe drumurile naționale, județene și comunale se circulă în condiții de iarnă, toate căile de rulare fiind practicabile. De menționat este faptul că din momentul intrării sub incidența codului portocaliu mai sus menționat, la nivel județean, nu au existat drumuri restricționate sau închise (nici măcar temporar).

Din punct de vedere operativ nu au fost înregistrate apeluri pentru mașini înzăpezite, iar resursele medicale existente la nivel județean au putut ajunge la toate solicitările.

 

  1. Situația hidro-meteorologică

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Giurgiu, s-au înregistrat precipitații sub formă de zăpadă în următoarele posturi pluviometrice:

Malu Spart pp=12.4 l/mp, sz=15 cm; Poenari pp=10.9 l/mp, sz=13 cm; Grădinari pp=8.5 l/mp, sz=18 cm; Mihăileşti pp=5.0 l/mp; sz=15 cm; Făcău pp=5.5 l/mp, sz=12 cm, Călugăreni pp=3.8 l/mp, sz=11. La cantoanele aferente digurilor de la Dunăre precipitaţiile au fost cuprinse între 7 şi 19 l/mp, iar stratul de zăpadă este de 15-20 cm.

Nu s-au semnalat alte fenomene meteorologice periculoase.

 

 

Râurile interioare, care străbat județul Giurgiu, au un regim de curgere normal, nivelurile și debitele situându-se sub cotele de atenție.

Fluviul Dunărea este în creştere în secţiunea port Giurgiu, la ora 06.00 nivelul situându-se peste  de atenţie (604 cm cu un debit de 11.830 mc/s, staționar comparativ cu nivelul înregistrat la ora 04.00, cu 34 cm peste cota de atenție, 36 sub cota de inundaţie şi cu 156 cm sub cota de pericol).

 

 

  1. MĂSURILE LUATE DE CĂTRE TOATE STRUCTURILE IMPLICATE ÎN GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ GENERATE DE RISCURILE SPECIFICE ȘI RECOMANDĂRI

 

Având în vedere avertizările meteorologice COD PORTOCALIU pentru ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută, în cadrul ședinței extraordinare desfășurate în data de 21.03.2018, la ora 16.00 la sediul prefecturii Giurgiu, C.J.S.U. a hotărât, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, suspendarea cursurilor pentru ziua de astăzi în unitățile școlare de pe întreg teritoriul județului Giurgiu.

Măsura are caracter proactiv și preventiv, având ca scop primordial protejarea copiilor de efectele manifestărilor extreme menționate în avertizările A.N.M.

 

De asemenea, recomandăm ca și în continuare cetățenii, în special participanții la trafic, să dea dovadă de înțelegere și responsabilitate și să evite, până la ieșirea de sub incidența codului, deplasările care nu sunt absolut necesare, iar dacă sunt urgente să-și ia toate măsurile de precauție necesare.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER