26 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMA ZĂPADĂ A IERNII A ADUS ȘI PRIMA INTERVENȚIE A ȘENILATEI ISU

Pompierii giurgiuveni au intervenit, în această după-amiază, cu șenilata în localitatea Malu, în sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță  – anunță reprezentanții ISU.

Un apel 112 sesiza faptul că o persoană a fost găsită căzută în zăpadă și are nevoie de îngrijiri medicale. Fiind o zonă greu accesibilă, cu un drum noroios, ambulanța nu a putut ajunge în apropierea bălții din Malu, acolo unde se afla pacientul, fiind necesară intervenția echipajului de pompieri.

Cu ajutorul șenilatei, pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au asigurat transportul personalului medical până la persoană respectivă, distanța fiind de aproximativ 3 km. După acordarea primului ajutor, aceștia au fost aduși înapoi la ambulanța care a transportat bărbatul, în vârstă de 27 de ani, la spital.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER