24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

PRIMĂRIA CLEJANI – EXEMPLU DE IMPLICARE ÎN CAMPANIA DE VACCINARE: TREI SFERTURI DIN GIURGIUVENII VACCINAȚI JOI CU PRIMA DOZĂ AU PRIMIT SERUL LA MARATONUL ORGANIZAT LA CLEJANI

Că implicarea autorităților locale este esențială în impulsionarea campaniei de vaccinare – în special în mediul rural – nu mai este o nouate, iar primarul comunei Clejani, Florinel Nidelea, este un exemplu de urmat .

Acesta a organizat joi un maraton al vaccinării în comuna sa, acțiunea desfășurându-se în clădirea ce găzduiește dispensarul şi serviciul de ambulanţă din Clejani, serul folosit fiind Pfizer.

Primarul din Clejani a reușit să-și convingă concetățenii de importanța vaccinării, astfel că, până la sfârșitul acțiunii, au fost administrate 153 de doze de vaccin, adică aproximativ trei sferturi din numărul total de vaccinuri (prima doză Pfizer) administare în întreg județul joi (195).

La acțiunea de la Clejani a fost prezentă și conducerea județului – prefectul Aneta Matei și subprefectul Ciprian Alexandru – care au apreciat implicarea exemplară a primarului Florinel Nidelea:

”Maratonul vaccinării organizat la Clejani este un exemplu şi pentru celelalte localităţi, atât prin modul de organizare, cât şi prin implicarea autorităţile locale din Clejani în informarea cetăţenilor despre importanţa vaccinării. Sunt impresionată de organizarea impecabilă și seriozitatea de care au dat dovadă toți cei implicați” – a declarat prefectul judeţului Giurgiu, Aneta Matei pentru jurnaliștii de la giurgiupesurse.ro.

La rândul său, organizatorul acțunii – primarul comunei – a precizat:

”Mulțumesc tuturor locuitorilor din Clejani care au ales să se imunizeze și au înțeles că vaccinarea este singura cale pentru a trăi într-un mediu sănătos, pentru a reveni la viața pe care o aveam înainte de pandemie. Îi aşteptăm şi la rapelul care urmează să aibă loc peste 21 de zile”

foto: giurgiupesurse.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER