25 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

”RUSALIILE NEGRE” – EVENIMENT INTERESANT LA GIURGIU

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului organizează o acțiune de comemorare la Giurgiu:

”Vineri, 3 iunie, vom comemora împlinirea a 70 de ani de la deportările din fostul județ Vlașca, care au avut loc în iunie 1952.

Întâlnirea va avea loc la Ateneul „Nicolae Bălănescu” din Giurgiu, începând cu ora 11:00, iar programul va cuprinde vernisarea Expoziţiei „Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”, realizată de Fundația Academia Civică și organizarea unei mese rotunde la care vor participa supraviețuitori ai deportărilor, istorici și publicul local, în cadrul căreia se va prezenta și un montaj video realizat de Muzeul Județean „Teohari Antonescu”, cu fragmente din mărturiile celor care au cunoscut în mod direct această experiență traumatică.

Inițiativa îi aparține doamnei prof. Lăcrămioara Stoenescu, supraviețuitoare a deportărilor din fostul județ Vlașca, iar organizatori sunt Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Muzeul Județean „Teohari Antonescu”, Primăria Giurgiu, Fundația Academia Civică, Fundația Culturală Memoria și Direcția Județeană Giurgiu a Arhivelor Naționale.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER