18 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

S-A „DAT” DREPT POLIŢIST ŞI A AJUNS ÎN AREST

Cu un caz mai puţin obişnuit s-au confruntat poliţiştii giurgiuveni în aceste zile:

„Polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Municipiului Giurgiu și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Giurgiu au identificat și documentat activitatea infracțională a unui tânăr din municipiul Giurgiu care, la sfârșitul lunii septembrie a.c., a agresat și încercat să înșele un grup de cetățeni străini în zona adiacentă Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, pretinzând că este polițist.

În dimineața zilei de 28 septembrie a.c. polițiștii au fost sesizați telefonic prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 de către un cetățean străin cu privire la faptul că în zona Punctului de Frontieră Giurgiu a fost agresat de către un polițist.

Cu ocazia activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea aspectelor sesizate, stabilind că bărbatul, de 36 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce se afla în zona Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, într-o stație de alimentare cu carburanți, folosindu-se de o legitimație cu insignă contrafăcute și de o stație de emisie-recepție și-a atribuit fără drept calitatea de polițist și, sub pretextul încălcării normelor rutiere, a solicitat și a primit pentru control pașapoartele unor cetățeni străini ce se deplasau cu un autoturism, în tranzit prin România. Totodată, bărbatul a recurs la proferarea de injurii și chiar a lovit doi dintre cetățenii străini.

În noaptea de 4/5.10.2017, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Municipiului Giurgiu și luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Giurgiu l-au depistat în flagrant pe bărbat, în aceeași zonă, iar asupra sa au fost găsite mai multe bunuri pe care le folosea la comiterea faptelor, respectiv o stație de emisie-recepție, lanternă, un portofel pe care avea aplicată o legitimație, bunuri susceptibile că au fost folosite și la data de 28.09.2017.

Bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24 ore, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tentativă la înșelăciune și uzurparea de calități oficiale.

Joi, 5 octombrie a.c., persoana a fost prezentată Judecătoriei Giurgiu care, în baza propunerilor formulate și a probatoriului administrat, a dispus arestarea preventivă a acesteia pe o perioadă de 30 de zile.”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER