24 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SĂRBĂTOARE LA POLIȚIA DE FRONTIERĂ

Astăzi, 24 iulie 2022, Poliția de Frontieră Română a împlinit 158 de ani de existență instituțională.

Cu această ocazie  Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a ales să sărbătorească evenimentul alături de giurgiuveni. Astfel, pe strada Mircea cel Bătrân, a fost expusă o parte din tehnica folosită pentru îndeplinirea misiunilor, câteva mijloace de mobilitate terestră/navală, au fost prezenți doi câini de serviciu, au fost împărțite stegulețe și baloane în culorile tricolorului, am avut parte de un moment artistic oferit de Clubul Sportiv de Karate Kyokushinfamily și bineînțeles, din program nu a lipsit demonstrația de urmărire și încătușare realizată de colegii noștrii din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ.

Acest eveniment a reprezentat atât un prilej de cunoaștere a activității poliției de frontieră cât și oamenilor care se află în spatele uniformei.

 

INFORMAŢII DE BACKGROUND

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti „de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric pentru instituţia noastră, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române, fiind momentul de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizaţiei moderne de astăzi, care funcţionează la standarde europene.

În cei 158 ani de existenţă – şi nu numai, deoarece apărarea hotarelor ţării a existat din cele mai vechi timpuri – Poliţia de Frontieră Română a parcurs mai multe etape de transformare şi perfecţionare, în funcţie de caracterul perioadei istorice trăite, însă indiferent de forma de organizare sau denumire, misiunea a rămas întotdeauna aceeaşi, cea de străjer al legalităţii, ordinii şi liniştii la frontieră.

În prezent, ca instituţie specializată a Ministerului Afacerilor Interne, Poliţia de Frontieră Română are obligaţia să prevină şi să combată stările de pericol la adresa României, determinate de migraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră şi, de asemenea, să apere viaţa, integritatea corporală şi libertatea persoanelor, proprietatea publică şi privată, celelalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor şi comunităţii, activitatea sa constituind serviciul public desfăşurat în interesul persoanei, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi prin aplicarea legii.

Prin rezultatele obţinute, instituţia Poliţiei de Frontieră Române continuă să se afirme ca partener de încredere al statelor europene în lupta împotriva infracţionalităţii transfrontaliere, bucurându-se de respectul şi aprecierea structurilor similare din alte ţări, iar profesionalismul poliţiştilor de frontieră şi deschiderea spre colaborare, manifestate permanent în raporturile cu celelalte structuri, au avut un aport esenţial la obţinerea acestor performanţe şi crearea unei imagini pozitive a instituţiei în exterior.

Purtător de cuvânt I.T.P.F. Giurgiu                                        

Subinspector de poliție

Raluca DUMITRACHE

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER