3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ŞEDINŢĂ ORDINARĂ LA CONSILIUL LOCAL. CE HOTĂRÂRI SE DEZBAT?

Joi, de la ora 14, este programată ședința ordinară a Consiliului Local Giurgiu pe luna februarie, iar printre cele 43 de puncte aflate pe ordinea de zi se regăsesc câteva proiecte de hotărâri ce constituie etape necesare în realizarea unor importante obiective de investiții ale municipalității.

Este cazul obiectivului de construire a celor 99 de locuinte ANL pentru tineri (44 în zona Steaua Dunării și 55 la Obor). În ședința de mâine vor fi supuse spre aprobare transmiterea către ANL în folosință gratuită a terenurilor pe care vor fi construite imobilele, precum și studiile de fezabilitate.

Un alt proiect important supus atenției consilierilor vizează preluarea și includerea în domeniul public al municipiului, din domeniul public al județului, a clădirii “Casa  Tineretului”, ce va fi modernizată cu bani europeni în cadrul “Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Giurgiu”.

De asemenea, pentru proiectele de reabilitare termică a celor patru ansambluri de blocuri însumând 36 blocuri din municipiu, în ședința de mâine se va propune aprobarea documentațiilor tehnico-economice (faza Proiect Tehnic) și a principalilor indicatori tehnico-economici, precum și a cererilor de finanțare ce urmează a fi depuse până la sfârșitul acestei luni.

Aprobarea Rețelei Școlare din Municipiul Giurgiu pentru anul școlar 2018-2019, încheierea unor parteneriate cu Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu, Asociația Clubul Sportiv Municipal și Biblioteca Județeană “I.A. Bassarabescu”, pentru realizarea unor acțiuni sportive, respectiv pentru continuarea unor proiecte culturale sau acordarea de sprijine financiare unor persoane din municipiu sunt alte proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi a ședinței de mâine.

Lista completă a proiectelor ce vor fi dezbătute poate fi consultată în următorul link: http://www.primariagiurgiu.ro/portal/giurgiu/primarie/portal.nsf/0/E06EB3628EC3C6C0C225820F002C0383/$FILE/oz%20ordinara%2022%20febr.pdf – anunţă reprezentanţii Primăriei.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER