Despre activitatea Serviciului Permise – serviciu aflat în subordinea Prefecturii – giurgiuvenii au numai ”cuvinte de laudă”. Evident, este o ironie, pentru că toată lumea știe ce înseamnă să ajungi cu vreo treabă la acest serviciu: timp pierdut, cozi interminabile, funcționari mai mult decât dezinteresați (ca să folosim un cuvânt blând), așteptări de luni de zile pentru programare, oameni puși pe drumuri degeaba…
Toate acestea arată lipsa crasă de profesionalism a conducerii acestui serviciu extrem de solicitat de giurgiuveni, deși DNA a descins de două ori aici.
Și ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, a apărut și ”cireașa de pe tort”: până nu demult, toți cei care au dat examenul pentru obținerea permisului auto la Giurgiu au fost (fără să știe) în pericol, pentru că niciuna din mașinile de examen nu avea asigurarea obligatorie.
De altfel, nimic din toate acestea nu ar trebui să ne mire, în condițiile în care serviciul respectiv a ”beneficiat” de un management dezastruos; cel care ”tăia și spânzura” la ”Permise” era un tânăr ale cărui ”performanțe” sunt chiar de invidiat: cu Bacalaureatul luat la 27 de ani, intrat în Poliție cu nota 4 și a devenit fericitul posesor al permisului de conducere după nu mai puțin de … 7 încercări!
Asta spune totul despre performanțele manageriale …
Și dacă în perioada pandemiei și a restricțiilor ar mai fi existat ceva scuze pentru activitatea dezastruoasă de la ”Permise”, acum pandemia și restricțiile nu mai reprezintă nicidecum o scuză. Dovada o constituie celelate servicii de acest gen din țară, unde nu există problemele ce îi exasperează pe giurgiuveni.
Oare de ce în alte județe se poate și la Giurgiu, nu? O întrebare la care ar trebui să răspundă Instituția Prefectului – ce are în subordine directă Serviciul Permise.
Și poate că nu ar fi rău ca cei din conducerea Prefecturii să mai lase fotografiile pe la tarabele cu roșii și ardei și să se ocupe serios de serviciile din subordine, pentru că acolo sunt adevăratele probleme.
Așteptăm un punct de vedere al Instituției Prefectului și Ministerului de Interne.