22 februarie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ȘI-A BĂTUT CEI DOI COPII (AMBII, ADULȚI) ȘI S-A ALES CU UN DOSAR PENAL, ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI

La data de 10 decembrie a.c., ora 20.00, polițiștii Secției nr. 8 Roata de Jos au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie, de 32 de ani, în municipiul București, cu privire la faptul că, tatăl său ar fi agresat-o fizic, atât pe ea, cât și pe fratele acesteia.

În temeiul sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv în localitatea Zădăriciu, județul Giurgiu, iar, din primele cercetări a reieșit faptul că, în timp ce apelanta se afla la locuința părinților, împreună cu fratele său (un tânăr, de 26 de ani), aceștia ar fi fost amenințați și agresați fizic, prin aplicarea de lovituri la nivelul feței, de către tatăl acestora, un bărbat, de 58 de ani.

Cei doi frați nu au dorit intervenția unui echipaj medical pentru acordarea de îngrijiri medicale sau transportul la o unitate spitalicească.

Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie, fiind întocmit formular de evaluare a riscului conform prevederilor legale, constatându-se faptul că, există risc iminent, fapt pentru care pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu.

La data de 11 decembrie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, bărbatul în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore.

La aceeași dată, unitatea de parchet a dispus față de acesta, măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.

IPJ GIURGIU

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER