3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SINDICALIŞTII DE LA „MEDIU” ANUNŢĂ DECLANŞAREA CONFLICTULUI COLECTIV DE MUNCĂ

COMUNICAT DE PRESĂ AL

SINDICATULUI PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI GIURGIU

Având în vedere că, în urma protestelor anterioare din data de 14.03.2017, 21.03.2017 și 27.04.2017 nu a existat nicio reacție de susținere din partea Ministerelor / Guvernului / factorilor politici privind eliminarea discriminării angajaților din Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Agențiile Județene pentru Protecția Mediului şi chiar mai mult, lipsa de răspuns la solicitările noastre scrise, ne vedem nevoiți să DECLANȘĂM CONFLICTUL DE MUNCĂ, astfel încât astăzi, 30.05.2017, acesta va fi înregistrat la Ministerul Mediului și la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social.

Prin declanșarea acestui CONFLICT DE MUNCĂ, ca și etapă premergătoare GREVEI GENERALE se va ajunge la:

  • diminuarea ratei de absorție a fondurilor europene,
  • sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene (autostrăzi, drumuri expres, modernizare/reabilitare de drumuri naţionale/judeţene, sisteme de management integrat al deşeurilor, sisteme de canalizare, parcuri industriale, conducte de transport gaze naturale, linii electrice aeriene, planurile pentru prevenirea, protecţia şi diminuarea efectelor inundaţiilor pentru fiecare bazin hidrografic în parte, reabilitare linii căi ferate de călători şi de marfă, cariere, planuri de management, parcuri eoliene,  strategii, ),
  • neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin TRATATUL DE ADERARE A ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ.
  • nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE, poate genera riscul declanșării procedurii de infringement, situații care vor determina costuri mult mai mari din partea Statului Român decât costurile generate de o creștere salarială pentru 1934 de salariați;
  • imposibilitatea funcționării sistemului pentru protecția mediului.

Sindicatul APM Giurgiu, prin FEDERAȚIA SINDICATELOR UNITE DIN MEDIU a avut o activitate proactivă și a încercat prin toate mijloacele să sensibilizeze factorii politici și nu numai, în scopul de a nu se ajunge la blocarea sistemului pentru protecția mediului, acțiuni rămase fără rezultat.

PREȘEDINTE,

Ioan Bejenaru

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER