22 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SINGURUL CENTRU DIN ROMÂNIA PENTRU ADOLESCENȚI ȘI ADULȚI CU AUTISM SE CONSTRUIEȘTE LA BOLINTIN VALE (VIDEO)

Problema celor ce suferă de autism – indiferent că este vorba despre copii, adolescenți sau adulți – pare a fi trecută cu vederea în România, unde familiile celor cu această afecțiune se confruntă cu numeroase dificultăți.

Din cauza acestor dificultăți, o mamă inimoasă a decis că este timpul să ia atitudine și să facă ceva concret, punând bazele primului centru dedicat adulților și adolescenților cu autism.

Acesta a început să se construiască la Bolintin Vale, pe un teren pus la dispoziție, cu titlul gratuit, de Consiliul Județean Giurgiu.

Despre subiect vorbește, pe larg, președintele CJ, Dumitru Beianu, într-o postare pe pagina sa oficială:

”Afecțiuni medicale din spectrul autist sunt înregistrate la peste 150 de copii din județul Giurgiu.

Numărul celor neștiuți e mult mai mare, al adulților bolnavi, pură ghicitoare…

Prezența “discretă” a statului lasă familiile singure în fața încercărilor dureroase și interminabile, cel puțin până în prezent.

Determinarea Steluței Moisescu, mamă a unui tânăr autist face ca, sub egida Neurodiversity Academy să răsară, la Bolintin Vale, un centru dedicat adolescenților și adulților cu asemenea probleme de sănătate.

Va fi o instituție calificată să ofere cazare, servicii medicale, condiții pentru activități sociale, vocaționale sau recreative.

SINGURA CU ACEST PROFIL DIN ROMÂNIA!

Și acesta nu este singurul miracol!

Inimoasei doamne Steluța Moisescu i s-au alăturat, ca prin minune, voluntari super-calificați, dar și doritori de bine, directori de mici întreprinderi sau multinaționale, totul pentru realizarea unui proiect foarte prețios.

CJ Giurgiu a pus la dispoziție terenul de un hectar, cu titlu gratuit, grație votului exprimat în unanimitate de consilieri. Merită menționat!

Tot CJG va demara, foarte curând, construcția unui alt centru destinat copiilor cu asemenea afecțiuni, un centru de tratare cu ajutorul cailor, cum mai sunt doar alte trei în toată țara.

Despre acest proiect, vom mai vorbi!

Deocamdată, aplauze și aprecieri călduroase echipei NIA!!!”

video: https://www.facebook.com/100003116202421/videos/pcb.7521645877949211/293435823802367

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER