11 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TOATE BIROURILE ELECTORALE DIN JUDEȚ AU FOST DESFIINȚATE, CA URMARE A UNOR CONTESTAȚII PRIMITE DE BIROUL ELECTORAL CENTRAL

Cu mai puțin de două luni până la alegerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central a decis desființarea mai multor birouri electorale, printre care și cele din județul Giurgiu.

Decizia vine ca urmare a analizării și aprobării unor contestații, iar motivul este nerespectarea legii.

Concret, nu a fost respectată prevederea conform căreia magistrații aleși în birourile electorale trebuie să activeze în proximitatea zonei în care sunt detașați.

Sumele extrem de generoase pe care le-ar putea încasa pentru două luni de activitate (circa 45.000 de lei) i-au determinat pe mulți magistrați să se înscrie pentru conducerea birourilor electorale, fără să țină cont, însă, de zona în care acestea funcționează.

Prin urmare, membrii BEC au decis ca toate birourile electorale – Județean, de circumscripție electorale comunale, de oraș și municipiu  – să fie desființate, anulând documentele inițiale ale procesului de tragere la sorți și dispunând reluarea întregului proces de desemnare, conform cu prevederile legale stricte.

După publicarea hotărârii BEC, Tribunalul Giurgiu a anunțat:

Urmare Hotărârii Biroului Electoral Central nr. 30H din data de 19 aprilie 2024,

Preşedintele Tribunalului Giurgiu aduce la cunoştinţă următoarele:

În ziua de 21 aprilie 2024, orele 19:00, se va relua operațiunea de desemnare a președinților birourilor electorale de circumscripție și a locțiitorilor acestora constituite la nivelul Județului Giurgiu pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2024 .

Şedinţa va avea loc la sediul Tribunalului Giurgiu din str. Episcopiei, nr.13.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER