27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

SPECTACOL CARITABIL PENTRU ADRIAN!

Este vorba despre Adrian Ionuţ Bucur, un tânăr de numai 20 de ani, care, în urmă cu câteva săptămâni, a fost victima unui accident rutier grav, la Daia, iar acum are nevoie disperată de ajutorul semenilor săi.

Mulţi sunt cei care i-au sărit în ajutor, iar cazul lui este deja binecunoscut în Giurgiu. Printre cei care au decis să facă ceva concret pentru a-l ajuta pe tânărul rănit se numără și tinerii din ALDE, sprijiniți de „seniori”, adică de organizația judeţeană a partidului, cu toții luând decizia organizarării unui spectacol caritabil pentru Adrian.

Iată cum sună invitația pe care ne-o adresează organizatorii acestui eveniment:

”Organizația Județeană ALDE Giurgiu în colaborare cu TLDE organizează la Teatrul ,,Tudor Vianu”, miercuri, 21 februarie 2018, de la orele 17,00, spectacolul caritabil ,,Din solidaritate pentru Bucur Adrian Ionuț”.

Pe scenă vor urca membri Trupei de dans ,,Millenium Art” și ai Ansamblului ,,Muguraș de sălcioară” dar și interpreții, Alin Trocan, Reta Baltag și Eduard Pascu.  Toți cei care vor să se alăture acestei acțiuni umanitare sunt așteptați la teatrul giurgiuvean miercuri seara.

Adrian Ionuț Bucur, de 20 de ani, suferit de curând un grav accident de circulație, pe raza comunei Daia. Tânărul are nevoie de sprijinul nostru, iar pentru a putea merge din nou, acesta trebuie să suporte o intervenție chirurgicală costisitoare, ce se poate face numai în străinătate.

Alături de organizatorii evenimentului sunt invitați să participe la spectacol, autoritățile locale și județene, precum și șefii instituțiilor deconcentrate din Giurgiu.

Dragi giurgiuveni, veniți cu mic, cu mare, să-l ajutăm pe Ionuț să fie din nou tânărul optimist și plin de viață, așa cum era înainte de accident!

Haideți să demonstrăm că suntem uniți și să dăruim din puținul nostru acestui tânăr nevinovat! Noi giurgiuvenii suntem șansa lui pentru a avea o viață normală!”

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER