27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TÂRGUL DE LA CĂLUGĂRENI, ÎNCHIS ÎN AJUN DE SĂRBĂTORI?

Potrivit jurnaliştilor de la libertatea.ro, care au publicat un reportaj realizat în cel mai vechi târg de animale din ţară, cel de la Călugăreni, duminică, 26 noiembrie, ar fi fost ultima zi în care acolo a mai fost permisă vânzarea animalelor:

Târgul de animale cu o istorie de 300 de ani a fost închis de standardele europene, înainte de Ignat. Porci, vaci, oi, unele chiar uriașe, rațe exotice, găini, gâște, prepelițe, cereale, mici, bere și lume multă adunată la târgul de la Călugăreni. Are 300 de ani vechime și duminică 26 noiembrie a fost ultima zi când au mai fost primite animale pentru vânzare.  ”Direcția Sanitară Veterinară ne obligă să închidem târgul. Eu cred că este o aberație, dar nu avem ce face”, ne-a spus Mihai Popescu, viceprimarul comunei Călugăreni. 

Spre deosebire de alte dăți, proprietarii de animale din târgul Călugăreni se feresc să vorbească cu presa, la modul oficial. Pe sub mână, da, merge. Ce se întâmplă?

”A început să ne hăituiască poliția. Umblă prin târg, dau amenzi, opresc mașinile și căruțele care transportă animale, verifică documente, nu îi lasă pe proprietari să intre în piață. Astăzi (duminică – n.r.) este ultima zi când ne-au lăsat să mai intrăm pe cei ce suntem cu acte în regulă. Dar și așa dau amenzi! De săptămâna viitoare, nu mai avem ce căuta în acest obor. Târgul de animale se închide pentru animale. Se mai deschide pe 10 ianuarie, după sărbători. Nu vi se pare cam străveziu? Așa s-a închis și de Paști, să nu mai poată lumea să își vândă mieii…”, ne spune șoptit un fermier din comuna Călugăreni, care a venit cu un porc de peste 250 de kilograme pe care îl vinde cu 2.300 de lei. Adică 9,2 lei pe kilogram în viu. Este greu de spus dacă pentru un cumpărător merită să ia un porc de 250 de kilograme în viu și să îl prepare sau este mai bine să cumpere din supermaket, la prețul de 15 sau 16 lei, carne de porc importată din Spania. Dar fermierul nostru a vândut deja trei porci, acesta este ultimul și este încrezător că îl va da. Adică, cererea există…

Oaia uriașă de Teleorman costă 2.000 de lei

În timp ce un crescător de oi își etalează berbecul uriaș de Teleorman, rasa Carabașă, de care se sperie și clienții – ”Aoleu, parcă ar fi cămilă!” -, viceprimarul comunei Călugăreni are o probelmă… cât târgul! Direcției Sanitar-Veterinare Giurgiu i-a cășunat să închidă acest târg exact înainte de Ignat! Motivul: târgul nu se încadrează în standardele europene. Iar viceprimarul trebuie să se ocupe de această problemă.

Întrebarea unui vânzător de păsări exotice – rațe Madarine, Caroline, turturele de Senagal – este directă: ”Dar chiar acum i-a apucat standardul, nu puteau să o facă după sărbători?”

Între timp, fermierii au fentat poliția, care s-a postat în intersecții încă de sâmbătă, să nu îi lase să intre în târg cu animale. Oamenii au intrat cu o zi mai devreme decât se așteptau oficialitățile. În unele cazuri au venit pe ocoliș, pe câmpurile unde Mihai Viteazul a dat celebra bătălie cu Sinan Pașa. Un fel de haiducie cu propriile animale…. Iar poliția s-a trezit cu ei în piață duminică dimineața.

”Cartea porcului” ar rezolva problema

În acest context, acțiunea oficialităților s-a redus duminică la o șicană, la o amendă … sau mai rău. Un gospodar cu un porc în căruță, pe care spera să ia 800 de lei, de pildă, a fost prins pe drumul dintre Călugăreni și Hulubeni și a fost amendat cu 750 de lei pentru că nu putea dovedi cu acte proveniența animalului. Asemenea lucruri s-au mai întâmplat și în anul 2015, când Călugăreniul a fost la un pas de răscoală.

”Conform documentelor oficiale, nu putem funcționa ca piață de animale decât atunci când avem padocuri pentru animale. Dar crescătorul stă la târg doar două ore! Adică, să vină, să dea jos porcul în padoc, apoi, dacă nu îl vinde, să îl urce înapoi în utilajul în care l-a adus. Pierde timpul cu urcatul și coborâtul aproape două ore. Ce fel de afacere este aceasta? Nu ar fi mai simplu să vină proprietarul cu porcul cu crotal în ureche și ”cartea animalului” emisă de veterinar? Și cu asta rezolvăm problema! În forma actuală, în măsura în care apare o epidemie animalieră, oriunde, din orice motive, cel responsabil de târg, adică eu, va plăti toate daunele. Nu pot face așa ceva și, în această situație, sunt obligat să închid târgul. Este inuman, dar ce să facem? Poate cineva să ne ajute?”, spune viceprimarul comunei Călugăreni.” (www.libertatea.ro)

Aşteptăm un punct de vedere oficial al autorităţilor din Giurigu implicate în această problemă, pentru că se apropie cu paşi repezi perioada în care majoritatea giurgiuvenilor – şi nu numai ei – se îndreaptă spre târgul de la Călugăreni, pentru a-şi cumpăra porcul de Crăciun. Măcar să nu mai bată drumul degeaba…

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER