Pentru o lună, împreună cu șase dintre colegii mei mai tineri, am fost oaspetele orelor de dirigenție la patru licee giurgiuvene. O experiență pe care mi-am propus-o a fi periodică, în așa fel încât adolescenții orașului nostru să cunoască nu doar fenomenul teatral local, cât și punctul nostru de vedere referitor la relația pe care sperăm să o stabilim cu ei. După această experiență, în care am luat contact cu peste o mie de tineri și circa cincizeci de profesori, simt nevoia să aștern pe hârtie următoarea
SCRISOARE DESCHISĂ
Spre deosebire de multe alte demersuri de acest gen, prezenta scrisoare deschisă nu se adresează unei persoane, ci unei generații întregi – propria mea generație. Și asta deoarece consider că felul în care cei tineri vor construi lumea depinde de ideile lor, dar felul în care se construiesc aceste idei depinde de societatea în care ele se formează. Adică de noi. Așadar, mi-aș dori ca generația mea să înțeleagă următoarele:
- NU avem în niciun caz o generație de copii inferioară. Această viziune, bazată pe idei fixe (nu citesc cât citeam noi, stau toată ziua cu nasul în laptop sau telefon etc.) nu are în ea nimic nou, fiind obsesia fiecărei generații depășibile. Încă din antichitate, Platon spunea că tineretul s-a stricat, dar istoria i-a dovedit contrariul. Progresul omenirii s-a sprijinit pe procesul de negare a valorilor așa-zis consacrate și tradiționale, pe depășirea a ceea ce așa am pomenit și descoperirea a ceea ce eu așa cred că e bine. Copiilor noștri trebuie însă să le oferim explicații și respect. Același respect pe care îl solicităm din partea lor. Acesta înseamnă, de fapt, sprijinirea lor;
- procesul educațional nu înseamnă exclusiv acumularea unor cunoștințe din materiile curriculare; el trebuie să pregătească cel puțin în egală măsură (dacă nu chiar mai mult!) viitorul OM, nu doar viitorul profesionist. Până la urmă, toate cunoștințele pe care un elev le acumulează pot fi introduse într-un program de calculator, în timp ce felul nuanțat în care omul gândește și care îi alimentează spiritul creativ – niciodată. În consecință, procesul educațional trebuie permanent completat cu experiențe din domenii cât mai variate, inclusiv cultural și artistic. Iată de ce prezența într-o sală de spectacole, concerte, într-un muzeu, ar trebui nu doar încurajate, ci determinate de cei care avem datoria să îi educăm;
- într-un oraș cu o scădere demnografică evidentă, oraș care a reușit să piardă în mai puțin de treizeci de ani circa 40% din populație, politicile de stăvilire a acestui proces, generat de atitudinea centrifugă pe care capitala o exercită asupra localității ar trebui să fie cel puțin la fel de importante cu preocupările legate de gropi și gunoi. Iar niște copii fără repere – educaționale, instituționale, culturale și (nu în ultimul rând!) umane – vor transforma acest gând într-o obsesie, alimentată de opinia generației noastre conform căreia nimic remarcabil nu se întâmplă în orașul ei natal;
- am mari îndoieli referitoare la ideea cum că este suficientă prezența personală la manifestările sociale, civice, culturale. După cum spuneam nu o dată, lumea se împarte între noi și ei – între cei prezenți la astfel de manifestări și cei care nu sunt informați și antrenați către ele. Iar apostolatul civic și educațional încep să fie arme de luptă împotriva lipsei de respect cu mult mai importante decât protestul. Societățile civilizate o dovedesc cu prisosință. În consecință, generația noastră ar trebui să adopte o atitudine misionară în acest sens, îndrumând și însoțind generația tânără în aceste direcții.
Iată de ce îmi doresc enorm să văd cât mai mult părinți împreună cu copiii lor în sălile de spectacol. Desigur, nu doar acolo, dar nu vorbesc acum decât în dreptul instituției pe care o reprezint și pe care am reprezentat-o în orele de dirigenție despre care vorbeam. Nu știu dacă indiferența caracterizează generația mea sau este doar una dintre tarele ei. Știu însă cu certitudine că nu îmi doresc să construiesc o generație lovită de această molimă. Teatrul pune la dispoziție doar unul dintre medicamentele cu care se poate lupta împotriva ei.
Așadar, îndrumați-i și îndrumați-vă către sălile de spectacole!
Să râdem și să lăcrimăm împreună, redevenind astfel, dintr-o gloată, o societate. Una pe care copiii noștri să o ia în primire cu încredere!
Cosmin Crețu,
Managerul Teatrului Tudor Vianu
