Toate târgurile din judeţul Giurgiu sunt închise, inclusiv târgul de la Călugăreni unde mulţi bucureşteni erau obişnuiţi să vină şi să se aprovizioneze cu carne de porc de la porci crescuţi în gospodării, autorităţile luând aceste măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului pestei porcine africane care a afectat mai multe localităţi din judeţ în ultimele trei luni.
„Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă şi, din nefericire, faptul că judeţul se confruntă cu pesta porcină africană, au fost luate o serie de măsuri, a fost aprobat un plan de măsuri. Astfel, au fost suplimentate dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona comunei Călugăreni, aceea fiind o zonă cu un istoric al comercializării porcilor care atrage atenţia autorităţilor şi am luat astfel toate măsurile necesare în aşa fel încât să fim siguri că nu vom avea niciun eveniment nedorit. (…)
Târgul de la Călugăreni este închis, ca, de altfel, toate târgurile din judeţ. Ne-am luat toate măsurile de prevenire să nu se mai comercializeze carnea de porc în gard, este emis un ordin de prefect în acest sens, plus că sunt intensificate controalele cu echipaje de poliţie, jandarmerie, specialişti DSVSA. Aceea e o zonă cu un caracter aparte şi este posibil să existe tentaţia pentru unii de a încălca legea, dar sunt ferm convinsă că acest lucru nu o să se întâmple prin măsurile pe care le-am luat. Deci, bucureştenii care veneau la Călugăreni să-şi ia porc nu găsesc absolut nimic la Călugăreni”, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Giurgiu, Adriana Puţaru.
Ea spune că cei care vor să îşi achiziţioneze carne de porc o pot face numai din locuri autorizate.
„Este timpul şi anii în care ne aflăm ne impun să numai comercializăm carne de animale agăţată în gard, spun asta cu ghilimelele de rigoare, suntem cu o legislaţie europeană pusă la punct, trebuie să fie respectată pentru că vedeţi ce se întâmplă cu evoluţia acestor boli care pot fi imprevizibile, care duc la nenumărate dezavantaje economice şi sociale. Nu ne mai permitem să riscăm atât de mult încât după Crăciun să ne apucăm iar de ucis porci pentru a stăpâni boala aceasta. S-a dovedit faptul că evoluţia este imprevizibilă în toată ţara”, a declarat şi directorul DSVSA Giurgiu, Liviu Florescu.
Aceste măsuri au fost aduse la cunoştinţa tuturor primarilor din judeţ care trebuie să informeze la rândul lor populaţia pentru a preveni evoluţia PPA.
Menţionăm faptul că de aproape trei săptămâni în judeţul Giurgiu nu a mai apărut nicio suspiciune de îmbolnăvire a suinelor cu virusul PPA.
www.agerpres.ro