7 decembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

TREI INCENDII LA ÎNCEPUT DE SĂPTĂMÂNĂ ÎN JUDEȚ

Pompierii giurgiuveni au fost la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.

În ultimele ore, aceștia au intervenit pentru stingerea a trei incendii, în următoarele localități:

Bulbucata – incendiul s-a manifestat într-o gospodărie. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere. Aceștia au constatat faptul că ardeau acoperișul unei case, pe o suprafață de aproximativ 30 mp și o bucătărie de vară, cu bunurile din interior. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de aragazul amplasat necorespunzător față de materialele combustibile din apropiere;

Ulmi – au ars vegetație uscată și deșeuri menajere, pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise;

Bolintin Vale – au ars deșeuri provenite din dezmembrări auto, depozitate pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, cu un buldoexcavator. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

Recomandăm fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare (de exemplu pe geamul autoturismului) pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii, iar incendiile pot ajunge la proprietăți sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.

 Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Giurgiu

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER