3 octombrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

UN BULGAR A RĂMAS FĂRĂ MAȘINĂ ȘI PLATFORMĂ, DUPĂ CE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ AU GĂSIT ASCUNSE ZECI DE MII DE ȚIGARETE

Poliţiştii de frontieră români și bulgari din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, 53.560 de țigarete, ascunse și nedeclarate.

În data de 31.05.2024, în jurul orei 04:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani, călătorind cu autoturismul marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria, la care avea atașată o platformă cu numere specifice Bulgariei, care circula pe ruta Bulgaria Germania.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari a descoperit ascunse pe șasiul platformei și într-un locaș special amenajat din portbagajul autoturismului, cantitatea totală de 53.560 de țigarete (2.678 pachete țigări ce aveau aplicate timbru fiscal specific Bulgaria), ce aparțineau șoferului.

Întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de aproximativ 78.000 lei, autoturismul și platforma au fost indisponibilizate de către polițiștii de frontieră, iar față de șofer a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Purtător de Cuvânt ITPF Giurgiu

Inspector de poliție

Raluca-Petronela Stan

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER