8 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

URMĂRILE TRAGEDIILOR DIN VESTUL ŢĂRII: AVERTIZĂRI PRIN SMS ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ

Premierul a decis, luni, constituirea unui grup de lucru, gestionat de ANCOM, pentru realizarea unui sistem de avertizare prin intermediul telefoniei mobile, în urma unei întrevederi pe care a avut-o, la Palatul Victoria, cu operatorii de telefonie, reprezentanţi ai IGSU, ANCOM şi STS.

”Sistemul «Alert» prevede avertizarea prin SMS dacă eşti în aria geografică”, au precizat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Conform surselor citate, prima şedinţă a grupului de lucru se va desfăşura luni, de la ora 15,00, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Premierul Mihai Tudose a anunţat că va începe implementarea unui sistem de alertă prin reţelele de telefonie mobilă pentru ca cetăţenii să poată primi informaţii prins sms atunci când există un pericol în zona în care se află.

Reacţia autorităţilor vine după ce, în urma furtunilor din vestul ţării, opt persoane au murit, iar alte 137 au fost rănite, fiind afectate 212 localităţi din 15 judeţe.

”Sistem Alert”, aplicaţie pentru avertizarea populaţiei înaintea situaţiilor de risc major

Premierul Mihai Tudose a cerut implementarea în cel mai scurt timp a sistemului integrat de alertare a populaţiei în situaţii de risc major, prin mesaj de urgenţă transmis pe telefonul mobil, alertele urmând să fie emise în funcţie de situaţiile de urgenţă apărute la nivel regional.

”«Sistem Alert» va funcţiona prin transmiterea unor mesaje de alertă specifice transmise abonaţilor pe telefonul mobil, nu doar printr-un simplu SMS, după modelul celor deja existente şi funcţionale în alte state europene. Alertele vor fi emise în funcţie de situaţiile de urgenţă apărute la nivel regional – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamităţi şi situaţii de risc”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în paralel cu implementarea sistemului de alertă va fi demarată o campanie de informare publică şi pregătire a populaţiei pentru utilizarea acestui sistem.

”Sistem Alert” va fi dezvoltat şi implementat de ANCOM, IGSU, STS în colaborare cu operatorii de telefonie.

www.mediafax.ro

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER