Se pare că răspunsul este DA. Deocamdată, nu se cunosc, oficial, numele noilor miniştri din cabinetul Tudose, însă „pe surse” este, deja, publicată lista noului cabinet. Iar printre miniştrii despre care se spune că şi-ar păstra portofoliile se numără şi cei doi giurgiuveni: Răzvan Cuc, la Transporturi şi Toma Petcu, la Energie.
Cel puţin aşa susţin jurnaliştii de la evz.ro:
„Informații pe surse din cadrul PSD au început să apară, indicând schimbări din viitorul cabinet Tudose.
Mihnea Costoiu este propus pentru Ministerul Educației, minister ce urmează să fie comasat, fiind format din educație și cercetare. De asemenea Sorina Pintea ar fi numele propus la Ministerul Sănătății, în timp ce în noul guvern este propusă Rovana Plumb la Ministerul Fondurilor Europene, care devine minister în plină activitate, informează surse citate de DIGI24.
Din vechiul cabinet se vehiculează că vor rămâne se numără Grațiela Gavrilescu la Mediu, Toma Petcu la Energie, Ana Birchall la Afaceri Europene, Carmen Dan la Interne, Petre Daea la Agricultura, Olguța Vasilescu la Muncă și Răzvan Cuc la Transporturi.”