23 noiembrie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ZECE MIGRANȚI GĂSIȚI DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ ÎNTR-O ASCUNZĂTAORE INGENIOASĂ

Zece cetăţeni sirieni au fost depistaţi la Giurgiu ascunşi în podeaua dublă a unei rulote, migranţii oferind câte 12.500 de euro şoferului pentru a-i duce ilegal în Germania, se arată, duminică, într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.

Migranţii au fost descoperiţi în urma controlului efectuat, sâmbătă, de poliţiştii de frontieră asupra unui ansamblu rutier condus de un cetăţean moldovean de 26 de ani, aflat la volanul unui autoturism cu care tracta o rulotă.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că cei zece sunt cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 13 ani şi 49 de ani.

„Aceştia au declarat că în timp ce se aflau în Istanbul au luat legătura cu un conaţional care, împreună cu alte persoane, i-a ajutat să planifice şi să organizeze transportul ilegal până în Germania, în schimbul sumei de 12.500 euro fiecare. Până în apropierea graniţei cu Bulgaria au călătorit cu un microbuz, după care au fost preluaţi de şoferul moldovean, care urma să îi transporte până la destinaţia finală”, se precizează în comunicat.

Conform protocolului româno-bulgar, persoanele descoperite, şoferul şi ansamblul rutier au fost preluate de către Poliţia de Frontieră Bulgară, în vederea continuării cercetărilor.

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER