27 iulie 2024

Distribuie articolul pe

Facebook

ZILELE ORAȘULUI ÎNCHID CIRCULAȚIA ÎN CENTRU, ÎNCEPÂND DE JOI

Este anunțul făcut de Primăria Giurgiu, care detaliază:

”Având în vedere pregătirile ocazionate de manifestările cultural-artistice dedicate Zilelor Municipiului Giurgiu, începând de mâine 18 aprilie 2019 până în data de 22 aprilie, ora prânzului, traficul rutier din zona Centrală va fi restricționat, iar parcările în această zonă vor fi interzise.”

Reamintim că, în acest an, Zilele Orașului vor fi marcate în avans, mai exact în perioada 19-21 aprilie, activitățile urmând a se desfășura pe esplanada Teatrului ”Tudor Vianu”.

În ceea ce privește programul, prima zi – vineri – va fi dedicată folclorului, printre soliștii ce vor urca pe scenă, alături de cei din Giurgiu, numărându-se Constanin Enceanu și Petrică Mîțu Stoian.

Sâmbătă 20 aprilie, vor susține recitaluri Alessia, Roxana Nemeș, Adda și Lidia Buble, iar în ultima zi – duminică – pe scenă vor urca Serena, formația Alb și Negru, Elena Ionescu, Zdob și Zdub, Zilele Orașului urmând a se încheia, ca de obicei, cu un foc de artificii, în jurul orei 23.00.

 

 

Distribuie articolul pe

Facebook
GIURGIU WEATHER